În contextul dezbaterilor despre timbrul literar (și pentru a înțelege pe deplin disperarea explicită a editurilor din aceste zile), vă rugăm să ne permiteți o încercare de defalcare a costurilor unei cărți pentru a răspunde întrebării din titlu: cât costă o carte în România?
Depinde pe cine întrebi. Dar asta știați deja, tot din titlu. Să luăm însă drept exemplu o carte cu un preț de 20 de lei (cu TVA inclus). Acesta este prețul pe care îl plătește cititorul. Prețul fără TVA este de 18,35 lei. Statul ia deja 1,65 lei dintr-un foc.
Din prețul rămas, distribuitorii iau un procent de 35% (librăriile online autohtone), 42-45% (marile lanțuri de librării românești) sau 55% (Amazon, Ingram etc.), respectiv (rotunjind) 6,5 lei, 8 lei și până la 10 lei.
Autorul ia și el (dar eșalonat și după multă vreme) între 5 și 7% din prețul de vânzare. Adică ~1,2 lei / exemplar (mai puțin decât prima tranșă luată de stat, care n-a făcut absolut nimic în toată povestea asta).
Din prețul inițial de 20 de lei rămân în această fază 10,65 lei (dacă editura a vândut cartea printr-o librărie online), 9,15 lei dacă a vândut-o printr-un lanț de librării și numai 7,15 lei dacă o vinde prin marile rețele internaționale. Din acești bani, o bună parte se duc la tipografie. Aceste costuri depind mult de felul cărții (color, alb negru, cartonată, broșată, mare, mică, cu hârtie volum etc.), de numărul de pagini și de tiraj. La o carte de 20 de lei, un cost tipic de tipar este în jur de 4 lei.
Editura rămâne așadar efectiv cu 6,65 lei, 5,15 lei sau 3,15 lei / exemplar (în cele trei scenarii descrise mai sus). Din acești bani (însumați pe tot tirajul și pe toate titlurile) mai trebuie să plătească costuri legate de marketing și promovare, alte costuri interne de producție (paginare, editare, corectură), costuri administrative (contabilitate, transport de la tipografie la distribuitor etc.). Iar în cazul fericit în care are profit, mai plătește impozit. Dacă e încadrată ca microîntreprindere, plătește impozit pe venit (3%). Iar pentru cărțile vândute prin rețelele internaționale i se rețin alte taxe pe venitul respectiv, plătite în statele respective.
Desigur, editura își poate optimiza unele dintre aceste costuri. Poate alege să pagineze cartea mai strâns, mai înghesuit, reducând astfel numărul de pagini în detrimentul calității. Sunt pline hipermarket-urile de astfel de cărți ieftine. Poate decide să renunțe la ilustrații (alte costuri, pe care nici nu le-am pomenit). Sau poate decide să crească tirajul, investind în titluri mai puține, dar mai bine promovate, pentru a se vinde în număr mai mare. Cu cât tirajul este mai mare, cu atât prețul este mai mic.
Și aici intervine perversitatea timbrului literar: ca să scoți un tiraj mare, trebuie să plătești de la bun început câte 1 leu suplimentar pe fiecare exemplar pentru tot tirajul comandat, în speranța că toți potențialii cititori vor accepta această creștere de preț și vor plăti un leu în plus, adică 21 de lei. În realitate, cititorii se uită la diferențe de câțiva bani și în momentul în care operezi cu marje de profit atât de mici, asemenea măsuri te duc direct în faliment.
O ultimă observație: leul respectiv se duce la un organism al autorilor care nu a făcut nimic nici pentru cartea în sine și nici pentru autorul respectiv.
Să tragem linie și să vedem cum stăm:
| Preț de vânzare | 20 lei |
| Încasat de stat * (doar din TVA) |
1,65 lei |
| Încasat de distribuitor | 6,5 – 10 lei |
| Încasat de tipografie | ~4 lei |
| Încasat de editură | 3,15 – 6,65 lei |
| Încasat de autor | 1,2 lei |
* ACTUALIZARE: Ni s-a atras atenția că statul mai primește bani – ulterior vânzării – de la distribuitor, tipografie, editură și chiar și de la autor prin impozite pe venit, pe profit, contribuții sociale, accize la combustibilii consumați în timpul operațiunilor de transport, accize la curentul electric, taxe de mediu etc. Sumele acestea sunt greu de evaluat, dar probabil – dat fiind nivelul actual de taxare din România – mai mult de jumătate din prețul unei cărți se întoarce tot în bugetul statului, într-o formă sau alta. Singurul degrevat de orice taxe și impozite se anunță a fi… timbrul literar.
De aceea, găsim că un leu în plus la acest preț ar trebui să fie foarte bine justificat. De ce îl va primi Uniunea Scriitorilor din România? Ce va face cu el? Cine se asigură că Uniunea Scriitorilor va face cu acești bani ceea ce societatea decide că ar trebui să facă? Și dacă nu face ceea ce ar trebui să facă, cine dă socoteală?
Iar dacă societatea, prin reprezentanții săi din Parlament, decide că Uniunea Scriitorilor trebuie să primească o astfel de contribuție obligatorie din partea cititorilor de carte din România, ni s-ar părea firesc ca implementarea acestei decizii să fie suportată de către cei care încasează cel mai mult din prețul unei cărți, și anume distribuitorii bugetul de stat.