Colecția „Cai Verzi” continuă cu un volum de proză scurtă, un debut semnat de Tiberiu Stan și cuprinzând o serie de 26 de texte scrise între 1999 și 2016.

Proză scurtă
Ediţie broşată
Anul apariției: 2017
Format 20,3 x 12,7 cm
198 de pagini
ISBN 978-606-8913-09-4
Preţuri recomandate:
35 de lei (TVA inclus)
$8 / €7 / £6
CUMPĂRĂ ONLINE
Preț special: 20 lei
Adaugă în coș
* Nu se pot emite decât speculaţii, fireşte, cu privire la modul în care autorul intenţiona să continue ultima sa proză, înainte de a fi găsit inert, cu capul căzut pe birou şi nasul sprijinindu-se, ironic, pe tasta „pauză”. Îndrăznim să propunem, însă, varianta perfect plauzibilă potrivit căreia titlul complet al acestui text ar fi fost „Moartea şi alte farse”. Caz în care autorul, după ce a luat în derâdere cam tot ce preţuim mai mult pe lumea asta: iubirea, vitejia, familia, biserica, patriotismul, trecutul, prezentul şi viitorul, s-ar fi pregătit să îşi bată joc şi de Moarte, în stilul său uşurel, căutat-neglijent şi înţesat cu anglicisme nejustificate. „Joke’s on you”, s-ar putea să fi fost ultimele cuvinte auzite de autor. Sau poate primele, who knows?

Tiberiu Stan, născut în 1972, susține că nu își mai amintește cum s-a apucat de scris, însă a încercat de mai multe ori să se lase; fără succes deocamdată. Cert este că a debutat cândva, în primii ani ai acestui secol, cu un fragment de roman publicat în revista Literatorul. Au urmat trei dintre povestirile din acest volum, apărute succesiv în revista Respiro, apoi alte două bucăți de proză scurtă selectate pentru antologiile editurii Limes – „Repetiție fără orchestră”, 2004 și „Farse, lacrimi și o găleata de sânge”, 2008. Da, nu vă înșelați, a doua antologie – regrupându-i, printre alții, pe Liviu Antonesei, Ştefan Caraman, Ştefania Coşovei, Dan Lungu sau Sergiu Someșan – a primit tocmai titlul povestirii lui Stan. Toate aceste texte disparate, împreună cu mai multe altele, au fost adunate astăzi în volumul de față, suficient de insolit și de tonic cât să ne facă să ne dorim ca Tiberiu Stan să eșueze în continuare în eforturile sale de a se lăsa de scris.
Variantă răsfoibilă
În continuare, ne face plăcere să vă oferim spre lectură un mic extras răsfoibil cu cinci din cele 26 de texte prezente în volum. Lectură plăcută!